Probleme frecvente la autoutilitarele Iveco Daily

În acest articol vreau să enumăr câteva probleme pe care proprietarii de dube Daily le întâlnesc. Nu vreau să spun că alte tipuri de autoutilitare nu au probleme, ci doar că acum ne ocupăm de modelele Daily de la Iveco. Noi vorbim aici doar de șase probleme în general, dar ne-am bucura să ne scrieți în comentarii ce probleme ați mai avut voi cu acest model.

Problemele nu sunt enumerate într-o ordine anume, ci pur și simplu le-am scris în funcție de gravitatea lor.

Mașina nu pornește

Dacă duba nu mai pornește, cel mai probabil de vină este electromotorul. Rolul electromotorului este acela de a antrena un motor ca să pornească. Acesta este direct responsabil de pornirea mașinii. Dacă îi dai o cheie și nu pornește, ci doar auzi niște ticăituri sau chiar nimic, este posibil sau să se fi stricat bateria, sau să nu se mai învârtă electromotorul. Există două soluții. Prima: îți cumperi unul nou aftermarket sau unul second original din dezmembrări.  A doua soluție este să-l duci la reparat.

Garnitura de chiulasă sau chiulasa

Este o componentă a motorului care face o treime din treaba acestuia. Ai nevoie să înlocuiești garnitura de chiulasă cu una nouă dacă ți-a “fiert motorul” — adică apa a fiert în motor. Această garnitură se arde, se strică, se fisurează datorită temperaturilor extrem de ridicate din interiorul motorului. Dacă nu este înlocuită la timp, garnitura de chiulasă stricată poate distruge întregul motor. În unele cazuri, chiar în chiulasă pot apărea fisuri care să creeze probleme grave dacă nu e înlocuită la timp. De obicei, când temperatura la apă în bord se ridică în mod frecvent peste 90 de grade, fără ca termostatul să aibă vreo problemă sau circuitul apei în radiator să sufere fisuri, atunci există posibilitatea ca problema să fie garnitura de chiulasă sau chiulasa.

Injectoarele

Știi că injectoarele sunt defecte dacă simți că motorul începe să dea rateuri, să trepideze sau să nu se mai audă “rotund”. De asemenea, dacă un injector nu mai funcționează, se va aprinde semnul de check engine. La fel, dacă mașina pornește greu și nu își ține relantiul, este nevoie de o investigație și probabil și de schimbarea injectoarelor. Dacă se întâmplă să miroase a combustibil în interiorul mașinii, cel mai probabil injectoarele au lăsat să iasă combustibil în exteriorul motorului Atenție! În acest caz, nu porni mașina, poate lua foc! Injectoarele se pot recondiționa sau schimba. Recomandarea mea e să cumperi injectoarele la dubă originale, nu aftermarket.

Cutia de viteze

Dacă ai probleme la trecerea dintr-o viteză în alta în timp ce conduci, este un semn clar că ai cutia de viteze defectă. Dacă acest lucru nu se întâmplă, dar auzi sunete neobișnuite atunci când schimbi vitezele, vezi care e problema. Nu recomand să mergi cu Iveco Daily sau orice alt tip de dubă atunci când ai probleme la cutia de viteze. Tot o neregulă a cutiei de viteze poate fi și scurgerea uleiului de transmisie sau schimbarea culorii acestuia. Sunt mulți șoferi care ori nu știu, ori sunt indiferenți și nu schimbă uleiul din cutie niciodată. Indiferent care din cele trei probleme menționate aici le ai, este foarte important să le rezolvi înainte să te lase cutia.

Ambreiajul

În secțiunea de probleme frecvente la Iveco Daily se încadrează și ambreiajul. Ambreiajul face legătura dintre cutia de viteze și motor și face ca roțile să acționeze.

Trebuie să-ți schimbi ambreiajul sau unele dintre componentele kitului de ambreiaj dacă: a) ambreiajul patinează; b) se aud zgomote neobișnuite când ambreiajul este acționat. De asemenea, pedala de ambreiaj trebuie să fie amplasată corespunzător. Dacă observi nereguli în poziționarea acesteia, de exemplu dacă este prea sus sau prea jos, este un semn că este defectă și trebuie verificată.

Instalația electrică

Mai ales pentru modelele până în 2006, instalația electrică poate fi o problemă. Mai întâi, trebuie să achiziționezi o baterie potrivită pentru Iveco Daily, destul de puternică pentru nevoile mașinii. Dacă una dintre siguranțele electrice s-a ars în urma supraîncălzirii sau supraîncărcării, aceasta trebuie înlocuită cu una identică și trebuie verificată cauza pentru care s-a ars.

Așa cum am specificat la început, acestea sunt doar câteva din problemele tehnice pe care le întâmpină șoferii de Iveco Daily. Dacă ești șofer sau proprietar de Daily și ai întâmpinat și alte probleme, lasă-ne un mesaj cu problema și la următoarea comandă online de pe site-ul nostru vei beneficia de 10% reducere!

Drumuri bune, colegu’! 🙂